top of page

Capela este un loc de rugăciune și un simbol al prezenței românilor în Austria.

În anul 1906, românii ortodocși din Viena au închiriat o locuință în Palatul Dietrichstein, situat pe strada Löwelstraße 8, unde au amenajat o capelă, un loc de rugăciune și închinare pentru comunitatea română. La 7 ianuarie 1907, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir de Repta al Bucovinei, capela a fost sfințită de către Arhimandritul Prof. Univ. Dr. Constantin Popovici, deputat în parlamentul din Viena, un moment ce a marcat începutul unei tradiții spirituale deosebite.

În 1967, capela a fost înfrumusețată cu un iconostas și o pictură murală realizate de artistul Eugen Profeta, aducându-i o frumusețe aparte. Sfințirea noii picturi a avut loc la 26 iunie 1967, fiind oficiată de Mitropolitul Firmilian al Olteniei. Cu această ocazie, Cardinalul Dr. Franz König a numit capela „Capela Sixtină a românilor vienezi”, apreciind astfel importanța și valoarea spirituală a acestui loc sacru.

De-a lungul deceniilor, capela a fost locul slujirii unor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, printre care Patriarhii Miron Cristea, Justinian Marina, Justin Moisescu și P.F. Teoctist Arăpașu, precum și Mitropoliți renumiți precum Nicolae Bălan, Nicolae Mladin, Nestor Vornicescu, Antonie Plămădeală și mulți alții. Aceasta a fost, de asemenea, un loc de rugăciune în duh ecumenic, primind vizite din partea ierarhilor Bisericilor surori, cum ar fi Cardinalul Dr. Franz König, Cardinalul Dr. Christoph Schönborn și Mitropolitul Lucian Mureșan.

Capela a fost locul de închinăciune pentru multe personalități de marcă ale României, inclusiv Regele Carol, Regina Maria și Principesa Ileana, dar și pentru oameni politici și culturali precum Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ioana Postelnicu, Tudor Gheorghe și mulți alții. 

Capela a fost centrul spiritual al românilor ortodocși din Austria până în 2003, când numeroasa comunitate, avându-l ca preot paroh pe Pr. Prof. Dr. Nicolae Dura, s-a mutat într-o biserica nou construită, situată pe Simmeringer Hauptstraße 161.  Capela a continuat să fie un loc de cult, fiind folosită sâmbăta pentru Sfintele Liturghii și pentru botezuri în perioada de iarnă. În 2012, după restaurarea lucrărilor de pictură din capelă, realizate sub ingrijirea părintelui Emanuel Nuțu, aceasta a fost resfințită de către Î.P.S. Mitropolit Serafim, care i-a atribuit și cel de-al doilea hram: „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, un moment important în istoria locului. La acest eveniment au fost prezenți și Î.P.S. Arsenie, Mitropolitul grec din Austria, și Msgr. Leopold Standl.

Un nou început!

Începând cu 1 decembrie 2024, în această locație a fost înființată o nouă parohie, „Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava”, aceasta fiind a patra parohie ortodoxă română din Viena. Preot paroh a fost numit pr. Răzvan Gască, iar în prezent, în această locație se desfășoară cu regularitate slujbele duminicale și programul liturgic, conform rânduielilor unei parohii ortodoxe.

Capela reprezintă nu doar un loc de cult, ci și un simbol al continuității spirituale și culturale a românilor din Viena, fiind un punct de referință important în viața religioasă a comunității ortodoxe românești din capitala Austriei.

SF. Parascheva.JPG
bottom of page